Momente dramatice pentru o familie din județul Iași! Stâlpul familiei a provocat un accident teribil, în urma căruia a ajuns în comă la spital. Incidentul rutier s-a produs, după ce el a făcut o manevră periculoasă în timp ce era pe un drum dintr-o localitate. Medicii fac tot ce pot ca să îi salveze viața.
Clipele de groază au avut loc noaptea trecută într-o localitate din județul Iași. Un șofer de 64 de ani a vrut să depășească o coloană de mașini, însă, a ajuns să se izbească frontal de o o auto-utilitară, care circula regulamentar. La volanul mastodontului era un tânăr de 24 de ani.
Impactul a fost atât de puternic, încât șoferul autoturismului a intrat în stop cardio-respirator, relatează stirileprotv.ro. La fața locului au ajuns de urgență polițiștii și medicii. Victima de 64 de ani a fost resuscitată de echipajul SMURD. Ulterior, șoferul a fost transportat la spital şi se află în comă. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.